Războiul din Ucraina este purtat cu tehnologii avansate, de la drone dirijate de la distanță până la supraveghere din spațiu, arme de mare precizie, rachete hipersonice, dispozitive de bruiaj portabile și inteligență artificială, se arată într-o analiză publicată de revista Foreign Affairs și semnată de Stephen Biddle, profesor de relații internaționale la Universitatea Columbia și cercetător la Council on Foreign Relations.
Războiul din Ucraina s-a transformat în bătălii dure din tranșee FOTO PROFIMEDIA
Argumentul multor experți este că acestea sunt de natură să transforme natura războiului, în asemenea măsură că echipamente precum tancurile ar deveni învechite, iar metodele tradiționale, cum ar fi acțiunile ofensive pe scară largă, nepractice. „Cred că asistăm la un moment crucial în istoria militară: reapariția apărării ca formă decisivă de război”, a apreciat analistul militar David Johnson. Dronele, inteligența artificială și adaptarea rapidă a tehnologiilor comerciale în Ucraina creează „o adevărată revoluție militară”, a observat și strategul militar T. X. Hammes. Fostul director executiv al Google și consilier al Pentagonului Eric Schmidt a susținut că luptele din Ucraina demonstrează că „viitorul războiului va fi dictat și purtat cu drone”
Totuși, în multe privințe, acest război pare destul de familiar: soldați târându-se prin tranșee noroioase amintesc mai degrabă de Primul Război Mondial decât de Războiul Stelelor. Iar câmpurile împânzite de mine aduc destul de bine cu câmpul de luptă din Al Doilea Război Mondial.
Aceste aspecte prilejuiesc întrebarea cât de diferit este de fapt acest război. Cum poate coexista tehnologia de ultimă generație cu astfel de ecouri ale trecutului îndepărtat? Răspunsul este că, deși anumite unelte sunt noi, rezultatul lor nu este neapărat unul revoluționar. Armatele obișnuiesc să se adapteze la noile amenințări, iar contramăsurile adoptate de ambele părți beligerante au diminuat drastic efectele nete ale noilor arme și echipamente.
Cat de letal este câmpul de luptă modern
O modalitate de a evalua impactul noilor arme este analiza pierderilor pe care acestea le-au provocat. Cei care susțin teza unei revoluții militare în războiul din Ucraina argumentează că noile tehnici de supraveghere, cum ar fi cuplarea dronelor cu armele de precizie, au crescut drastic letalitatea câmpului de luptă modern. Totuși, letalitatea realizată (spre deosebire de letalitatea potențială) a armelor rusești și ucrainene nu diferă radical de cea observată în războaiele anterioare, iar în unele cazuri este chiar mai mică.
De exemplu, cei cu un punct de vedere revoluționar spun că pierderile mari în privința tancurilor reprezintă indicatorul cheie pentru uzura morală iminentă a acestora în fața noilor arme antitanc precise și letale. În mod cert, ambele părți au avut pierderi grele: Rusia și Ucraina au pierdut fiecare mai mult de jumătate din tancurile cu care au intrat în război. La momentul invaziei, Rusia avea aproximativ 3.400 de tancuri. Însă în aproape un an de război, a pierdut undeva între 1.688 (numărul verificat fotografic de organizația open-source Oryx) și 3.253 de bucăți(numărul revendicat de Ministerul ucrainean al Apărării), ceea ce înseamnă o rată cuprinsă între 50% și 96%. Ucraina avea în aproximativ 900 de tancuri și a pierdut cel puțin jumătate(cifra Oryx) în aceeași perioadă. Ambele țări au introdus vehicule suplimentare. Rusia, în special, are rezerve extinse de vehicule mai vechi care au scoase din depozite.
Totuși, acestea nu sunt rate neobișnuit de mari pentru un război major. În doar patru zile, în timpul bătăliei de la Amiens (1918), Regatul Unit a pierdut 98% din tancuri. În 1944, Germania a avut pierderi de 122%, iar URSS, în 1943 și 1944, de 109% și, respectiv, 80%. Într-o singură bătălie din Normandia (Operațiunea Goodwood, în iulie 1944), Regatul Unit a pierdut mai mult de 30 la sută din blindatele sale în doar trei zile de luptă.
În ceea ce privește artileria, cel puțin din 1914 încoace, aceasta a provocat mai multe victime în războaiele majore decât orice altă armă. Unii observatori cred că până la 80-90% dintre victimele ucrainene au fost cauzate de focul de artilerie. Multe relatări despre luptele din Ucraina constau în următoarele scene: drone trimise în recunoaștere și transmiterea rapidă a informațiilor în vederea țintirii cu precizie de către artilerie ghidată. Asocierea unor proiectile neghidate cu noile sisteme de recunoaștere cu drone și țintire rapidă este deseori descrisă ca fiind o evoluție nouă și profundă în Ucraina.
Dacă se presupune că 85% dintre victimele rusești sunt cauzate de artileria ucraineană, raportat la un număr de 146.820 în primul an de invazie potrivit estimărilor Ministerului ucrainean al Apărării și că Ucraina a tras aproximativ 1,65 de milioane de cartușe de artilerie (estimarea Brookings Institution), atunci această combinație cu dronele ar fi făcut în medie opt victime rusești la fiecare sută de cartușe.
Istoricul Trevor Dupuy a estimat că, în cel de-al Doilea Război Mondial, aproximativ 50 la sută dintre victime au fost cauzate de artilerie.
Impas și străpungeri
Dar un alt element al războiului este cucerirea și menținerea terenului. În această privință, se apreciază că noile echipamente au schimbat tiparele de avansare și retragere și că armele letale de astăzi au făcut ca manevra ofensivă să fie prohibitivă, inaugurând o nouă eră de dominație a apărării în care terenul este mult mai greu de cucerit pentru atacatori decât în epocile anterioare ale războiului.
Cu toate acestea, războiul ucrainean de până acum a fost departe de a fi un impas defensiv uniform. Unele atacuri au eșuat să câștige teren sau au făcut acest lucru doar cu costuri mari. Ofensiva rusă de la Bahmut a avut succes în cele din urmă, dar numai după zece luni de lupte și pierderi estimate de între 60.000 și 100.000 de soldați. Ofensivele rusești din primăvara anului 2022 au câștigat puțin teren, iar atacul rusesc asupra Mariupolului (sud) din februarie a durat aproape trei luni înainte ca apărarea depășită numeric să fie copleșită și rușii să captureze orașul. Contraofensiva Ucrainei în Herson a început cu săptămâni de război de uzură lent și costisitor, în august și septembrie 2022.
Invazia inițială a Rusiei din februarie 2022 a fost prost executată din multe puncte de vedere, dar a câștigat peste 42.000 de mile pătrate de teritoriu în mai puțin de o lună. În urma contraofensivei sale de lângă Kiev armata ucraineană a recuperat peste 19.000 de mile pătrate în martie și la începutul lunii aprilie. La Herson – august 2022 – a recâștigat aproape 470 de mile pătrate, iar la Harkov -septembrie 2022 – 2.300 de mile pătrate. Războiul a prezentat astfel un amestec de succese în ofensivă și în apărare, nu un model de frustrare ofensivă constantă. Sistemele mai vechi, cum ar fi tancurile, au jucat roluri importante atât în succesele, cât și în eșecurile ofensive.
În Primul Război Mondial, de exemplu, impasul din tranșee din 1915-17 domină imaginea populară asupra conflictului. Cu toate acestea, invazia germană inițială a Belgiei și Franței din 1914 a avansat mai mult de 320 de kilometri în patru săptămâni, în ciuda mitralierelor și artileriei moderne.
De fapt, pe parcursului lui 1918, mai mult de 12.500 de mile pătrate au trecut de la o parte la alta în opt luni de lupte.
Imaginea populară asupra celui de-al Doilea Război Mondial este dominată de tancuri și ofensive blitzkrieg. Și, într-adevăr, au existat o mulțime de străpungeri ofensive echipate cu tancuri – în timpul invaziilor germane în Franța în 1940, în Uniunea Sovietică în 1941 sau în cadrul Operațiunii Cobra a SUA în Normandia în 1944.
Dar războiul a fost marcat și de unele dintre cele mai costisitoare eșecuri ofensive din istoria militară. Bătălia de la Kursk din Rusia (1943) i-a costat pe atacatorii germani peste 160.000 de victime și a distrus peste 700 de vehicule blindate germane, dar nu a reușit să străpungă apărarea sovietică. Ofensiva britanică eșuată de la Goodwood (1944) a fost descrisă de istoricul Alexander McKee drept „călătoria mortală a diviziilor blindate”.
La fel ca și Primul Război Mondial, cel de-al Doilea Război Mondial a implicat o mare variație a rezultatelor: nu a fost o poveste simplă și uniformă de succes ofensiv. Și în Ucraina, atât succesele ofensive ale războiului, cât și impasurile sale defensive au avut loc în fața dronelor, a armelor de precizie, a rachetelor hipersonice și a supravegherii spațiale.
Tehnologia avansată, doar o parte a ecuației
Motivul pentru care progresele tehnologice nu au un rol mai hotărâtor în război este faptul că acestea reprezintă doar o parte a ecuației. Modul în care combatanții își folosesc tehnologia și se adaptează la echipamentul inamicului este cel puțin la fel de important și adesea are un rol chiar mai însemnat.
Așa stau lucrurile încă de la începutul erei moderne. Timp de peste un secol, armele au fost suficient de letale pentru ca armatele care au masat forțele expuse în câmp deschis să sufere pierderi aproape anihilante.
Drept urmare, majoritatea armatelor se adaptează în fața puterii de foc moderne. Uneori, asta înseamnă apelul la noi instrumente pentru a contracara tehnologia inamicului: tunurile antitanc încurajează dezvoltarea de tancuri cu blindaj mai greu, ceea ce mai departe duce la arme antitanc mai puternice și așa mai departe. Mai multe cicluri ale acestor curse măsuri -contramăsuri au avut deja loc în timpul războiului din Ucraina. De exemplu, dronele scumpe și sofisticate au fost contracarate de rachete antiaeriene ghidate, ceea ce i-a determinat pe combatanți să recurgă la variante mai simple, mai ieftine și mai numeroase – după care împotriva acestora a fost mobilizată artileria antiaeriană mai simplă și mai ieftină, precum și dispozitive de bruiaj portabile.
Sistemele de rachete ghidate cu rază lungă de acțiune HIMARS pe care Statele Unite le-au furnizat Ucrainei în iunie 2022 utilizează semnale GPS pentru ghidare; rușii le bruiază acum semnalele, ceea ce a redus dramatic precizia rachetelor. Contramăsurile tehnice sunt omniprezente în război, iar acestea limitează rapid performanța multor arme noi.
Însă, de multe ori, cele mai importante adaptări nu sunt de natură tehnologică, ci operațională și tactică. Acestea presupun schimbări în modul în care armatele utilizează armele pe care le au la dispoziție. Cu peste un secol în urmă, armatele au dezvoltat tactici care să reducă expunerea la focul inamic prin exploatarea dispersiei, a acoperirii, a ascunderii și a focului de suprimare.
De secole, armatele au sporit această acoperire naturală prin săparea tranșeelor, buncărelor și exploatarea caracteristicilor terenului.
Atacatorii au învățat să combine infanteria, tancurile, artileria, geniștii, avioanele și multe altele pentru a permite acest stil de luptă „foc și mișcare”: infanteria care putea vedea inamicii ascunși, tancurile care puteau aduce puterea de foc, artileria pentru a furniza foc și a acoperi mișcarea atacatorilor, geniștii care puteau elimina minele și avioanele pentru a lovi de sus și a proteja trupele de avioanele inamice. Apărătorii au învățat să distribuie forțele din adâncime pentru a întârzia avansurile ofensive ale unor astfel de atacatori, în timp ce rezervele din spate manevrau pentru a întări apărarea în punctul amenințat. Aceste metode au fost cele care au rupt impasul tranșeelor în 1918.
Pe măsură ce armele antiaeriene au devenit mai letale, forțele aeriene, ca și forțele terestre, s-au adaptat din ce în ce mai mult pentru a-și reduce vulnerabilitatea.
Dispersia poate face, de asemenea, ca țintele să nu fie demne de angajare. Un proiectil de artilerie ghidat de 155 de milimetri, în valoare de 100.000 de dolari, este prea scump pentru a trage asupra unui număr mic de oameni, chiar dacă o dronă localizează ascunzătoarea în pământ a soldaților. Atunci când soldații se împrăștie pe câmpul de luptă, are mai mult sens din punct de vedere economic să încerci să-i lovești cu proiectile mai ieftine, neghidate.
Cele mai multe armate pot gestiona dispersia, acoperirea și ascunderea la nivelul unităților mici, chiar și numai prin săparea tranșeelor. Acest lucru reduce pierderile, dar limitează, concomitent, ceea ce poate realiza o armată. Forțele aeriene se pot limita la altitudini joase în zone din spate sigure, dar acest lucru le limitează contribuția la luptă.
Războiul din Ucraina este mai mult evolutiv decât revoluționar
Pentru a cuceri teritoriu pe scară largă și a împiedica inamicul să facă acest lucru este nevoie de forțe care să coordoneze apărarea în profunzime cu rezervele mobile; să combine infanteria, blindatele, artileria, geniștii, apărarea aeriană și multe altele, în ofensivă; și să integreze focul și mișcarea pe scară largă – or, acestea sunt sarcini mult mai dificile.
Atunci când apărarea este adâncă, bine pregătită și susținută de rezerve mobile, s-a dovedit în general foarte greu de străpuns – indiferent dacă atacatorii au tancuri sau arme ghidate cu precizie.
Această combinație de tehnologie din ce în ce mai letală, dar cu ținte din ce în ce mai dispersate și mai bine camuflate, a produs un impact mult mai mic decât ne-am aștepta dacă am considera doar armele, nu și interacțiunea lor cu soldații. Uneltele de mai bună calitate sunt mereu de ajutor, iar asistența occidentală acordată Ucrainei a fost esențială pentru a-i permite să facă față unei armate ruse superioare numeric. Dar impactul real al tehnologiei pe câmpul de luptă este puternic influențat de utilizatorii săi, iar în Ucraina, ca și în ultimul secol de război între marile puteri, comportament acestota a fost, de obicei, un factor predictiv mai bun al rezultatelor decât armele în sine, se arată într-o analiză publicată de revista Foreign Affairs și semnată de Stephen Biddle, profesor de relații internaționale la Universitatea Columbia și cercetător la Council on Foreign Relations.
Source: adevarul.ro