Factură de 76 de milioane de euro pentru energie electrică primită de un bărbat din Vrancea: „Am paralizat când am văzut” – Digi24

  1. Factură de 76 de milioane de euro pentru energie electrică primită de un bărbat din Vrancea: „Am paralizat când am văzut”  Digi24
  2. Factură la curent de 76 milioane de euro pentru un bărbat din Vrancea: ”Am paralizat când am văzut”  Antena 3 CNN
  3. Șocul trăit de un român: a primit o factură de 76 milioane de euro la energia electrică. Ce răspuns a trimis furnizorul de electricitate – ARADON  Aradon
  4. Factură de 376 de milioane de lei primită de un vrâncean pentru consumul de energie electrică. Enel a retras factura și a înlocuit-o cu cea corectă  G4Media.ro
  5. Factură la curent de 76 milioane de euro pentru un bărbat din Vrancea: ”Am paralizat când am…  Antena 3 CNN
  6. Vedeți vizualizarea În detaliu în Știri Google
Home » Factură de 76 de milioane de euro pentru energie electrică primită de un bărbat din Vrancea: „Am paralizat când am văzut” – Digi24

O greșeală de calcul i-a provocat un șoc unui bărbat din Adjud, județul Vrancea. Acesta s-a trezit că are de plătit… 76 de milioane de euro pentru energia electrică consumată pe parcursul a cinci luni. Furnizorul de energie electrică și-a dat seama de greșeala făcută și i-a trimis factura corectă.

Romică Păduraru deține o pizzerie și o brutărie în Adjud, ambele la aceeași adresă. În mod normal, factura la energie electrică nu depășește 1.000 de lei pe lună. La finalul lunii trecute, a avut însă parte de o surpriză de proporții.

În decembrie, pe 20, mi-au venit facturile alea cu niște sume de am paralizat când le-am văzut, una de 76 milioane de euro. După care, la o săptămână, a venit cu minus… cum ar veni le-au stornat”, a spus Romică Păduraru.

În scurt timp, furnizorul de energie electrică și-a dat seama de greșeala făcută și i-a trimis factura corectă. Șocul însă a rămas.

„Șocul e când le vezi. Sumele alea. Mi se pare că cei care emit facturile astea fac abuz în serviciu și neglijență. Mi se pare urât din punct de vedere emoțional, oamenii suferă un șoc. Vă dați seama că mi s-a ridicat glicemia cred că la 400 când am văzut așa ceva și am rămas șocat, pentru că mă gândeam de unde să fac rost de bani”, spune bărbatul.

Una din facturile primite de Romică Păduraru FOTO: Digi24

 

Într-un răspuns pentru Digi24, compania susține că a fost o situație punctuală, regretă eroarea și asigură clienții că depune eforturi pentru a le oferi servicii în condiții optime.

Factura clientului non-rezidențial a fost stornată în cursul lunii decembrie, a doua zi după ce a fost identificată eroarea, iar acestuia i-a fost transmisă factura corectă. Menționăm că a fost o situație punctuală. Regretăm eroarea și asigurăm clienții că depunem toate eforturile pentru a le oferi un serviciu de furnizare de energie electrică în condiții optime”, a precizat Enel România pentru Digi24.

Editor : D.C.

Source: news.google.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri mondiale. Știri din sport. Știri România 2022