Reacția sindicatelor din învățământ la oferta Guvernului: „Greva generală continuă”

Liderii sindicatelor din Educație au declarat, după negocierile cu Guvernul, că greva generală va continua și joi și că primele mesaje care vin din partea profesorilor sunt de respingere a ofertei propuse de guvernanți. Executivul vrea să le ofere cadrelor didactice sume de bani în lunile iunie și octombrie: 1.000 de lei, respectiv 1.500 de lei.

Liderii de sindicat au afirmat, ca răspuns la oferta guvernului de acordare a unui card cu 2.500 de lei în loc de creșteri de salarii, că primele mesaje care vin de la profesorii afiliați sunt de respingere a ofertei, dar un răspuns final va fi dat joi.

”Noi deja am primit semnale de la colegi din ţară, informaţia circulă, mesajele sunt clare, greva generală continuă, dar oficial, pentru că trebuie absolut toţi membrii să fie consultaţi, mâine, până la orele 12.00 vom comunica Guvernului oficial care e poziţia noastră”, a declarat Simion Hăncescu, liderul FSLI.

La rândul său, Marius Nistor, preşedintele Federaţiei ”Spiru Haret”, a afirmat că un răspuns va fi oferit joi.

”Să lăsăm colegii să se pronunţe cu privire la oferta Guvernului care ajunge în această seară în fiecare unitate şcolară din România şi până mâine vor da un răspuns la această ofertă. Mâine va fi greva generală. Şi va exista un răspuns foarte clar pentru Executiv”, a arătat el.

Anton Hadăr, lider al Federaţiei Naţionale Sindicale ”Alma Mater”, a afirmat că, în opinia sa, ”e un pas înainte faţă de situaţia de ieri”.

”Nu ştiu dacă este un pas suficient. Suntem pe muchie de cuţit. Încă nu se poate trage o concluzie astăzi. O parte ar vrea să continue protestul, altă parte…”, a declarat Hadăr.

Hadăr a fost întrerupt de Hăncescu, care l-a întrebat dacă vorbeşte de sistemul universitar şi a menţionat că mâine va continua greva.

”Am spus foarte clar, mesajele care vin până acuma sunt de respingere a acestei oferte, să fie foarte limpede, vedem până mâine când adunăm tot ce înseamnă consultarea”, a adăugat Hăncescu.

Secretarul general al Guvernului, Marian Neacșu, a declarat, miercuri seară, la finalul negocierilor pe care Guvernul le-a avut cu Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), că în acest moment „nu poate fi vorba de o creștere salarială” a profesorilor, care se află în grevă, dar a spus că Executivul le-a propus acordarea unor sume de bani în lunile iunie și octombrie: 1.000 de lei, respectiv 1.500 de lei.

Editor : I.C

Source: digi24.ro

Home » Reacția sindicatelor din învățământ la oferta Guvernului: „Greva generală continuă”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri mondiale. Știri din sport. Știri România 2022