Diaspora românească a trimis peste 65 de miliarde de euro în țară din 2007 încoace. Cum s-a schimbat… – Libertatea

  1. Diaspora românească a trimis peste 65 de miliarde de euro în țară din 2007 încoace. Cum s-a schimbat…  Libertatea
  2. Românii din străinătate au trimis acasă peste 65 miliarde de euro în 15 ani  Adevărul
  3. Vedeți vizualizarea În detaliu în Știri Google
Home » Diaspora românească a trimis peste 65 de miliarde de euro în țară din 2007 încoace. Cum s-a schimbat… – Libertatea

Libertatea a solicitat date de la Banca Națională a României (BNR) privind banii trimiși de către diaspora românească în România din 2007 până în prezent, precum și date defalcate pentru Spania, Italia, Marea Britanie și Germania privind aceste remiteri personale.

Am vrut să vedem cum au evoluat cifrele și ce spun ele despre cum s-a schimbat fața migrației românești din perspectiva banilor trimiși în țară, precum și relația diasporei cu România. 

L-am rugat pe Anatolie Coșciug, asistent universitar la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, cercetător la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și director adjunct al Centrului pentru Studiul Comparat al Migrației, să comenteze aceste cifre.

Anatolie Coșciug

2008 – vârful remiterilor

Românii aflați la muncă în străinătate au trimis peste 6,3 miliarde de euro  în România în 2008, conform datelor furnizate de către BNR. Mai mult de o treime din întreaga sumă a venit atunci din Italia: 2,5 miliarde de euro.

REPORTAJ Au devenit cetățeni români ca să scape de război sau de sărăcie. „Plecăm nu pentru a trăi mai bine, ci ca să avem de îmbrăcat și de mâncare” Recomandări
REPORTAJ Au devenit cetățeni români ca să scape de război sau de sărăcie. „Plecăm nu pentru a trăi mai bine, ci ca să avem de îmbrăcat și de mâncare”

A fost vârful remiterilor personale din perioada 2007-2022.

În anul care a urmat, în plină criză economică, remiterile totale s-au prăbușit la 3,5 miliarde de euro, continuând să scadă până în 2013.

Deși au trecut 14 ani de la criza economică, valoarea remiterilor nu a mai atins valoarea de dinainte de 2008. Anul trecut, 2021, acestea s-au situat la 5,6 miliarde de euro. 

În total, diaspora românească a trimis 65,85 miliarde de euro între ianuarie 2007 și septembrie 2022, arată datele BNR. 

Câți români locuiesc în cele patru țări?

  • 1,13 milioane de români aveau rezidența în Italia în ianuarie 2021
  • 1,07 milioane de români aveau rezidența în Spania în decembrie 2020 
  • 1,06 milioane de români locuiau în Marea Britanie în iunie 2021
  • 799.180 de români erau înregistrați în Germania la începutul lui 2020

Datorii și investiții

INTERVIU. Românca din Texas care a ajuns deputat democrat într-un stat ultraconservator: „Ca fată de imigranți recunosc lucrurile similare cu viața în comunism” Recomandări
INTERVIU. Românca din Texas care a ajuns deputat democrat într-un stat ultraconservator: „Ca fată de imigranți recunosc lucrurile similare cu viața în comunism”

O parte dintre banii trimiși de diaspora era returnare de datorii, explică cercetătorul Anatolie Coșciug. 

Mai ales după 2014-2015 au început să migreze oameni cu venituri mult mai mici, care și-au finanțat plecările din comunitate. S-au împrumutat de la biserică, de la rude sau de la vecini. 

Mult timp, diaspora și-a investit banii în apartamente și case, mai ales în câteva orașe mari precum Cluj-Napoca, Timișoara, București sau Iași. Însă pe măsură ce prețurile au crescut în România, investițiile au devenit mai greu de realizat. „S-au cam dus vremurile când puteai să investești cu banii din străinătate, cu 50.000 de euro să iei un apartament bun. Prin 2018, prețurile apartamentelor din România au ajuns la valorile de dinainte de criză”, spune Coșciug.

Banii erau și o formă simbolică de a păstra legătura cu țara. 

Mulți români din Spania și Italia au remigrat în alte țări 

Datele arată o scădere spectaculoasă a remiterilor personale din Italia și Spania din 2008 până în prezent. 

În anii de dinainte de criza economică, cei mai mulți bani veneau din cele două țări. În 2019, Germania și Marea Britanie au ajuns pe locul 1 și 2, depășind Italia și Spania.

Să luăm cazul Spaniei. 

Dacă în 2008, românii din Spania au trimis peste două miliarde de euro în România, cifra a scăzut la 412 milioane de euro în 2021, conform datelor BNR. 

Spania este acum pe ultimul loc între cele patru țări la nivel de remiteri personale, după Marea Britanie, Germania și Italia.

„Este în asentiment cu ce știm despre Spania. Scade comunitatea de imigranți de acolo. Și asta se întâmplă de prin 2009, 2010. În fiecare an vedem o scădere a numărului de imigranți de acolo care nu se întorc în România, ci remigrează în alte țări”, explică Anatolie Coșciug.

Și remiterile din Italia, pe locul 1 până în 2013, s-au prăbușit de la 2,5 miliarde de euro în 2008 la 857 milioane de euro anul trecut. 

A crescut migrația spre Marea Britanie și Germania

În schimb, remiterile personale din Marea Britanie spre România au crescut de la 355 de milioane de euro în 2007 la 1,18 miliarde de euro anul trecut. .

Marea Britanie a trecut pe locul 1 la nivel de remiteri personale în primele nouă luni ale acestui an, depășind Germania, Italia sau Spania, arată datele BNR. 

Creșterile de imigranți români din Marea Britanie și Germania din ultimii 10 ani se datorează scăderii comunității de imigranți din Spania și Italia, adaugă cercetătorul Anatolie Coșciug. Fenomenul se numește remigrație. 

Criza economică a dus la dispariția a sute de mii de joburi în Spania și Italia, țări puternic lovite. Primii targetați în astfel de situații, care își pierd locurile de muncă, sunt migranții, spune Anatolie Coșciug. Așa că românii s-au reorientat spre țări ca Germania sau Marea Britanie, cu renume bune printre migranți și mai puțin afectate de criză. 

E mai prestigios să fii migrant în Germania decât în Spania. Aud asta foarte des când fac un interviu cu o familie care are, de exemplu, un copil în Germania și unul în Spania. Îl menționează mai întâi pe cel din Germania.

Cercetătorul spune:

Efectul Covid

Din 2014 până în 2019, remiterile personale au început să crească din nou, ajungând la 5,2 miliarde de euro înainte de pandemie, arată datele BNR. 

Sumele au scăzut apoi în 2020, în primul an de pandemie, la 4,8 miliarde de euro. 

„Se vede foarte bine efectul Covid. Au venit foarte mulți în România, milionul de care s-a tot vorbit, și nu s-a mai plecat atât de mult, nu a fost atât de multă mobilitate”, precizează cercetătorul.

Banii trimiși pe Revolut

Țările de unde s-au transferat cei mai mulți bani spre România prin aplicația Revolut între ianuarie 2021 și octombrie 2022 au fost Regatul Unit, Germania, SUA, Olanda, Irlanda.

Suma totală transferată din aceste țări în perioada indicată a fost de 1,29 miliarde de euro, conform datelor furnizate de către companie, la solicitarea Libertatea.  

Suma medie trimisă în această perioadă din aceste țări a fost de 3.625 de euro/ utilizator.  

În top 10 al transferurilor spre România au mai fost țări ca Franța, Italia, Spania, Elveția, Belgia, în ordinea descrescătoare a sumelor totale trimise.

Viitorul remiterilor

Anatolie Coșciug spune că au început să apară alte forme prin care poți să rămâi conectat cu țara de origine ca migrant, nu doar trimițând bani acasă. 

Diaspora s-a maturizat, a găsit alte modalități de investiție. Au apărut programe finanțate de guvern de a aduce diaspora acasă. Nu mai trebuie să strângi câțiva ani ca să îți deschizi un business aici. Vine guvernul cu o parte din bani. 

De asemenea, diaspora a început să își regândească prioritățile. 

Poate îți dau seama că e mai bine să investești în educația unui copil pe care îl aduci în țara unde ești decât să îi cumperi un apartament în țară

Cercetătorul adaugă:

Crede că, pe măsură ce migranții români își diversifică felul în care își gândesc partea financiară, trendul va fi unul de scădere al remiterilor. 

Conform BNR, indicatorul remiteri personale (Încasări/ Intrări) cuprinde: 1) sumele de bani transferate de persoanele care lucrează în străinătate pe perioade mai mari de un an + 2) valoarea estimată a salariilor brute ale salariaților care lucrează în străinătate pentru perioade sub un an din care este dedusă valoarea contribuțiilor sociale, a taxelor și impozitelor pe salarii datorate de salariații care lucrează în străinătate pentru perioade sub un an, respectiv valoarea bunurilor și serviciilor achiziționate de aceștia în țara-gazdă. Numărul de salariați români care lucrează în străinătate pe termen scurt are ca sursă cercetarea statistică AMIGO realizată de către INS.

Foto: Hepta


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

concurs libertatea


Urmărește-ne pe Google News

Șocant ce-i spunea Gigi Becali Anamariei Prodan, despre Reghecampf. Impresara nu s-a mai abținut și a spus tot: "Nu voiam să cred așa ceva" GSP.RO
Șocant ce-i spunea Gigi Becali Anamariei Prodan, despre Reghecampf. Impresara nu s-a mai abținut și a spus tot: „Nu voiam să cred așa ceva” FOTO! Loredana, FILMATĂ când se SĂRUTA cu un ALT BĂRBAT! Imaginile bombă ale momentului Playtech.ro
FOTO! Loredana, FILMATĂ când se SĂRUTA cu un ALT BĂRBAT! Imaginile bombă ale momentului Oxi rupe tăcerea despre Antena 1 și Chefi la Cuțite! Imaginile din finală, care nu s-au difuzat la TV: 'Am rămas mască! La montaj...' Viva.ro
Oxi rupe tăcerea despre Antena 1 și Chefi la Cuțite! Imaginile din finală, care nu s-au difuzat la TV: ‘Am rămas mască! La montaj…’ Şi-au cumpărat o maşină second-hand, dar câteva ore mai târziu sunau la 112. Păţania unei familii din Dolj Observatornews.ro
Şi-au cumpărat o maşină second-hand, dar câteva ore mai târziu sunau la 112. Păţania unei familii din Dolj O bătrână de 82 de ani fost arestată pentru că nu și-a plătit factura la gunoi. Care era prejudiciul Știrileprotv.ro
O bătrână de 82 de ani fost arestată pentru că nu și-a plătit factura la gunoi. Care era prejudiciul Panică totală după ce doi părinți au montat o cameră de supraveghere în camera bebelușului. Descoperirea i-a îngrozit FANATIK.RO
Panică totală după ce doi părinți au montat o cameră de supraveghere în camera bebelușului. Descoperirea i-a îngrozit Îndrăgita prezentatoare TV a fost agresată sexual în scara blocului! Atacatorul i-a pus cuţitul la gât. Primele informaţii Orangesport.ro
Îndrăgita prezentatoare TV a fost agresată sexual în scara blocului! Atacatorul i-a pus cuţitul la gât. Primele informaţii Horoscop 4 decembrie 2022. Balanțele au șansa de a se întoarce la anumite aspirații la care au renunțat vara trecută, din diverse motive HOROSCOP
Horoscop 4 decembrie 2022. Balanțele au șansa de a se întoarce la anumite aspirații la care au renunțat vara trecută, din diverse motive Povestea unui ofițer care s-a întors pe mare la doar două luni după operația care l-a salvat de cancer PUBLICITATE
Povestea unui ofițer care s-a întors pe mare la doar două luni după operația care l-a salvat de cancer

Urmărește cel mai nou VIDEO

RECOMANDĂRI

Source: news.google.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri mondiale. Știri din sport. Știri România 2022