CSA Steaua riscă retrogradarea – DigiSport

  • SuperLiga: VoluntariBotoșani, vineri, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: RapidSepsi, vineri, 20:30, DGS 1

CSA Steaua riscă retrogradarea din cauza dosarului de licențiere

„Militarii” nu pot evolua în Liga 1 nu doar din cauza formei de organizare, ci și din cauza unor lacune existente în dosarul de licențiere, scrie GSP.ro.

Dacă aceste probleme nu vor fi remediate rapid, CSA Steaua riscă să nu primească avizul nici pentru Liga 2 și să fie astfel retrogradată, mai scrie sursa citată.

Deși nu are drept de promovare, gruparea din Ghencea a depus dosarul de licențiere pentru Liga 1. CSA Steaua a făcut acest demers în cazul în care inițiativa lui Vasile Dâncu, de modificare a Legii Sportului, s-ar fi adoptat și promulgat la timp. Acest lucru nu s-a întâmplat, însă, astfel că a fost amânat contactul roș-albaștrilor cu primul eșalon.

Refuzul de a le acorda licența roș-albaștrilor nu a fost motivat doar de forma de organizare a clubului, ci și din cauza altor probleme existente. Mai exact, CSA Steaua nu îndeplinește criteriile minime la capitolul personal și administrație, dar și la cel financiar, mai scrie sursa citată.

CSA Steaua trebuie să-și rezolve problemele legate de licențiere până la 31 mai

Urmărește Speranță pentru natura sălbatică și descoperă centrul pentru animale în pericol. Pe DIGI Animal World și DIGI Online, azi de la 22:00.

Data limită până la care aceste lipsuri pot fi remediate este 31 mai. Dacă trupa din Ghencea nu își va rezolva problemele, riscă să nu primească nici măcar licența pentru Liga 2 și să fie astfel retrogradată.

De dosarul de licențiere s-au ocupat noul manager, Andrei Cian, care conduce și secția de handbal a clubului, dar și Gabriel Boștină, managerul tehnic al lui CSA Steaua.

Problemele din dosar se explică prin faptul că juristul Florin Băbău, cel care se ocupa de obicei de dosarul de licențiere, a plecat din club, fiindcă i s-a încheiat detașarea, informează sursa citată.

Astfel, documentația este încă incompletă, deși se lucrează de câteva luni la dosarul de licențiere.

Clasament play-off Liga 2:

Clasamentul din play-off-ul Ligii 2 / Foto: Flashscore.ro

VIDEO Poli Iași – CSA Steaua 5-1

Etichete: retrogradare , licentiere

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Source: digisport.ro

Home » CSA Steaua riscă retrogradarea – DigiSport

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri mondiale. Știri din sport. Știri România 2022