CM 2022: Selecționerul Marocului spune unde s-a făcut diferența în semifinala pierdută cu Franța – HotNews

CM 2022: Selecționerul Marocului spune unde s-a făcut diferența în semifinala pierdută cu Franța  HotNews

Home » CM 2022: Selecționerul Marocului spune unde s-a făcut diferența în semifinala pierdută cu Franța – HotNews

Walid Regragui a reușit să ducă Marocul până în semifinalele Mondialului din Qatar, fază a competiției unde „Leii din Atlas” au fost învinși de Franța, campioana en-titre a lumii (scor 2-0).

Walid RegraguiFoto: KARIM JAAFAR / AFP / Profimedia

Rezumatul partidei dintre Franța și Maroc.

Walid Regragui: Nu poți bate Franța când irosești atâtea ocazii

La finalul partidei, Walid a făcut o analiză a disputei contra francezilor, iar concluzia a fost una clară: nu-ți poți permite să irosești atâtea ocazii împotriva unei formații de top cum este Franța.

„Am dat tot ce am avut mai bun, asta e ceea ce contează în primul rând.

Am avut câteva accidentări: l-am pierdut pe Aguerd la încălzire, apoi pe Saiss și la pauză pe Mazraoui. A fost puțin prea mult pentru noi, dar cei care au jucat au dat totul.

Împotriva unei echipe precum Franța, cea mai mică greșeală se plătește „cash”. Nu ne-am fi putut califica în finală cu atât de multe ocazii irosite în prima repriză.

În a doua repriză a fost mai bine, dar al doilea gol efectiv ne-a „omorât”.

Va fi greu din punct de vedere psihic, în finala mică le voi acorda minute celor care au jucat mai puțin la acest CM, dar vrem să obținem locul trei.

Cel mai important lucru este că am făcut o impresie bună în Qatar, am arătat că există fotbal și în Maroc și că avem suporteri minunați” – Walid Regragui, citat de L’Equipe.

Golurile victoriei franceze au fost înscrise de Theo Hernandez (‘5) și Randal Kolo Muani (’79).

De știut:

  • „Cocoșii galici” încearcă să devină doar a treia națională care reușește să-și apere titlul mondial după Italia (1938) și Brazilia (1962).
  • Franța este prima echipă după Brazilia (în 2002) care joacă a doua finală consecutivă de CM.
  • De cealaltă parte, Marocul este prima echipă africană care a reușit să ajungă în semifinalele unui Mondial de fotbal.

CM 2022, programul finalelor

  • Finala mare: Argentina vs Franța – 18 decembrie / ora 17:00 / Lusail Stadium.

Source: news.google.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri mondiale. Știri din sport. Știri România 2022