Anglia s-a calificat în sferturile Cupei Mondiale 2022, după ce a învins 3-0 cu Senegalul – Digi24

  1. Anglia s-a calificat în sferturile Cupei Mondiale 2022, după ce a învins 3-0 cu Senegalul  Digi24
  2. Familia lui Raheem Sterling este traumatizată! Motivul pentru care starul Angliei a plecat de urgență din Qatar  DigiSport
  3. S-a aflat motivul pentru care Raheem Sterling a fost scos din lot pentru meciul cu Senegal! Fotbalistul a z…  SPORT.RO
  4. Duel de foc, în sferturi la CM din Qatar! Anglia a zdrobit Senagal și va da piept cu ‘cocoșul galic’  stiripesurse.ro
  5. Gary Lineker, euforic după Anglia – Senegal 3-0. Fotbalistul care l-a încântat: “Este incredibil de bun”  DigiSport
  6. Vedeți vizualizarea În detaliu în Știri Google
Home » Anglia s-a calificat în sferturile Cupei Mondiale 2022, după ce a învins 3-0 cu Senegalul – Digi24

Selecţionata Angliei s-a calificat fără emoţii în sferturile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, după ce a învins echipa Senegalului cu scorul de 3-0 (2-0), duminică seara, într-un meci desfăşurat pe Al Bayt Stadium din Al Khor, în optimile de finală.

Selecţionata Angliei s-a calificat fără emoţii în sferturile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, după ce a învins echipa Senegalului cu scorul de 3-0 (2-0), duminică seara, într-un meci desfăşurat pe Al Bayt Stadium din Al Khor, în optimile de finală.

Anglia a câştigat prin golurile marcate de Jordan Henderson (39), Harry Kane (45+3), Bukayo Saka (57), dar va avea un sfert de finală dificil, contra campioanei mondiale.

Selecţionata „Three Lions” a controlat jocul în meciul cu campioana Africii, dar fără să impresioneze, dând dovadă de un mare pragmatism.

Senegalul a fost echipa mai periculoasă în prima parte a jocului, dar fără vreo realizare. Maguire (4) l-a deposedat in extremis pe Dia în careul lui Pickford, apoi Ismaila Sarr a reluat peste poartă din careul mic (22), după ce Dia a câştigat duelul cu Stones. „Leii din Teranga” au ratat o mare ocazie de a deschide scorul prin Dia (32), găsit în careu de Sarr, însă şutul din unghi al atacantului senegalez a fost respins de Pickford cu mâna.

Vicecampioana Europei a deschis scorul în min. 39, după o acţiune în viteză: Kane l-a lansat pe Bellingham, iar acesta a centrat în careu, de unde Henderson a reluat simplu, de la 11 metri.

Citiți și:

Franţa a învins Polonia şi s-a calificat în sferturi. Giroud a devenit cel mai bun marcator din istoria țării

Emmanuel Macron a prezis corect atât rezultatul, cât și marcatorii la meciul Franța – Polonia de la Cupa Mondială

Tabloul și programul optimilor de finală de la Cupa Mondială 2022

După ce Kane (41) a tras mult peste poartă, de la 10 metri, la centrarea lui Saka, căpitanul echipei Angliei a majorat diferenţa la capătul unui contraatac: Bellingham a recuperat mingea în marginea propriului careu şi a avansat, l-a lansat pe Foden, iar acesta l-a servit perfect pe Kane (Tottenham), care nu putea rata faţă în faţă cu portarul echipei Chelsea (45+3). Kane a ajuns la 52 de goluri pentru naţionala Angliei, fiind doar o reuşită de golgheterul all-time Wayne Rooney (53).

După pauză, Saka a trimis pe lângă poartă (54), dar nu a mai greşit ţinta câteva minute mai târziu (57), când a reluat simplu din 8 metri, la centrarea lui Foden.

Ultima jumătate de oră a meciului nu a adus noutăţi majore, soarta calificării fiind decisă. Africanii au mai avut câteva încercări de a înscrie golul de onoare, dar Pape Sar (74) şi Ismaila Sarr (84) au fost imprecişi.

Anglia, campioană mondială în 1966 şi semifinalistă în urmă cu patru ani, nu a mai forţat, dar a mai avut oportunităţi, una prin Kane (80), care nu a ajuns la centrarea lui Rashford, iar alta prin jucătorul lui Manchester United, care a reluat în plasa laterală din unghi (90+1).

A fost pentru a doua oară când Senegalul s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Mondiale, prima oară reuşind să ajungă până în sferturi, în 2002, la prima sa apariţie în competiţie, când Aliou Cisse, actualul selecţioner, era căpitan. În Qatar, africanii au reuşit acest lucru fără marea lor vedetă, Sadio Mane, care a ratat turneul final din cauza unei accidentări.

Anglia rămâne neînvinsă în faţa echipelor africane în 22 de partide, bilanţul la Cupa Mondială fiind de patru victorii şi trei egaluri. Acesta a fost primul duel dintre Anglia şi Senegal.

Anglia va întâlni Franţa în sferturile de finală, pe 10 decembrie (Al Bayt Stadium – Al Khor, 21:00). În optimi. Franţa a trecut de Polonia cu 3-1.

Anglia – Senegal 3-0 (2-0)

Au marcat: Jordan Henderson (39), Harry Kane (45+3), Bukayo Saka (57).
Al Khor, Al Bayt Stadium: 65.985 spectatori
Cupa Mondială 2022 – optimi

Au evoluate echipele:

Anglia: 1. Jordan Pickford – 2. Kyle Walker, 5. John Stones (15. Eric Dier, 77), 6. Harry Maguire, 3. Luke Shaw – 8. Jordan Henderson (14. Kalvin Phillips, 82), 4. Declan Rice 22. Jude Bellingham (19. Mason Mount, 76) – 17. Bukayo Saka (11. Marcus Rashford, 65), 9. Harry Kane (căpitan), 20. Philip Foden (7. Jack Grealish, 65).
Selecţioner: Gareth Southgate.
Rezerve neutilizate: 13. Nicholas Pope, 23. Aaron Ramsdale – 12. Kieran Trippier, 16. Conor Coady, 18. Trent Alexander-Arnold, 24. Callum Wilson, 25. James Maddison, 26. Conor Gallagher.

Senegal: 16. Edouard Mendy – 21. Youssouf Sabaly, 3. Kalidou Koulibaly (căpitan), 22. Abdou Diallo, 14. Ismail Jakobs (12. Fode Ballo, 84) – 11. Pathe Ciss (26. Pape Gueye, 46), 6. Nampalys Mendy – 13. Iliman Ndiaye (20. Cheikh Bamba Dieng, 46), 15. Krepin Diatta (17. Pape Sarr, 46), 18. Ismaila Sarr – 9. Boulaye Dia (19. Famara Diedhiou, 72).
Selecţioner: Aliou Cisse.
Rezerve neutilizate: 1. Seny Dieng, 23. Alfred Gomis – 2. Formose Mendy, 4. Pape Abou Cisse, 7. Nicolas Jackson, 8. Cheikhou Kouyate, 10. Moussa Ndiaye, 24. Moustapha Name, 25. Mamadou Ndiaye.

Arbitru: Ivan Arcides Barton Cisneros (El Salvador); arbitri asistenţi: David Jonathan Moran Santos (El Salvador), Katie Nesbitt (SUA); al patrulea oficial: Said Martinez (Honduras)
Cartonaşe galbene: Koulibaly (76).

Editor : Liviu Cojan

Source: news.google.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri mondiale. Știri din sport. Știri România 2022